De ce este România altfel?

1. Întârzierea Istorică și Poziția Periferică a României

Statele româneşti – Ţara Românească şi Moldova – se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV-lea, ultimele, şi de departe, de pe cuprinsul Europei.

Handicapul de pornire. România a început cu un dezavantaj istoric semnificativ, statele sale formându-se mult mai târziu decât majoritatea celor europene. Această întârziere politică și instituțională a fost însoțită de o absență culturală uluitoare, fără texte sau documente autohtone până târziu în secolul al XIV-lea, ceea ce a creat un decalaj fundamental față de Occident.
Marginea lumii civilizate. Teritoriul românesc a fost constant situat la periferia marilor imperii și a lumii civilizate, de la romani la bizantini, otomani, habsburgici și ruși. Această condiție de frontieră a transformat România într-o zonă "vagă" a Europei, mereu dependentă de puterile mai mari și supusă influențelor externe.
Ierarhii greu de răsturnat. Întârzierea inițială a avut consecințe pe termen lung, menținând România într-o poziție de țară mică, cu o populație rară și o structură socio-economică puțin evoluată, dominată de mediul rural. Această inerție istorică a făcut ca ierarhiile să fie greu de răsturnat, perpetuând un handicap structural până în prezent.

2. Amestecul Etnolingvistic și Influențele Contradictorii

Dacă o asemenea combinaţie – cu semne perfect opuse – este greu de înţeles, cu atât mai rău; nu vom pretinde că România ar fi uşor de descifrat.

Paradoxul deschiderii și închiderii. Poziția de frontieră a României a generat o consecință contradictorie: o închidere accentuată, manifestată printr-o civilizație rurală conservatoare, și o deschidere la fel de accentuată, vizibilă în receptivitatea elitelor la diverse influențe externe. Această dualitate face România dificil de înțeles și de definit.
Sinteza etnolingvistică. Identitatea românească este rezultatul unui amestec etnic și lingvistic complex, departe de miturile purității. Populația autohtonă s-a combinat cu coloniști romani (provinciali, nu neapărat din Roma), slavi, cumani, turci, greci, maghiari și alții, creând o diversitate culturală profundă.
Limba ca mărturie. Limba română este o dovadă elocventă a acestui amestec, fiind cea mai puțin latină dintre limbile romanice, cu o puternică încărcătură slavă, turcă, greacă și maghiară. Ulterior, "relatinizarea" din secolul al XIX-lea s-a făcut masiv prin împrumuturi din franceză, demonstrând o constantă preluare de modele externe.

3. Slăbiciunea Cronică a Statului și Instabilitatea Politică

SLĂBICIUNEA STATULUI a fost – şi în bună măsură a rămas până astăzi – o trăsătură specifică a istoriei româneşti.

Statul, o aparență. Statul român, de-a lungul istoriei, a fost adesea slab, incapabil să integreze corpul social într-o rețea eficientă de instituții și reguli. Această slăbiciune nu trebuie confundată cu autoritarismul, care adesea maschează o fragilitate structurală, și a fost alimentată de sărăcia cronică și de o structură socială sumară.
Arbitrar și instabilitate. Modul defectuos de succesiune la tron, unde ajungea "cine putea" prin conflicte interne și intervenții externe, a generat o instabilitate politică record în Europa. Această lipsă de ordine a împiedicat consolidarea structurilor statale și a favorizat arbitrarul, transformând domnitorii în funcționari ai puterilor suzerane.
Lipsa proiectelor de anvergură. Un stat slab, instabil și supus influențelor externe nu a putut dezvolta proiecte de anvergură. Fiscalitatea ridicată nu a fost compensată de servicii publice, iar construcțiile princiare modeste și lipsa de continuitate demonstrează precaritatea și lipsa unei viziuni pe termen lung.

4. Modernizarea prin Imitare: Forme Fără Fond

„În aparenţă, după statistica formelor din afară, românii posedă astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituţiune. Dar în realitate toate aceste sunt producţiuni moarte, pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr...”

Oglinda lui Maiorescu. Titu Maiorescu a diagnosticat necruțător societatea românească a secolului al XIX-lea, descriind o modernizare superficială, bazată pe preluarea formelor occidentale fără un fond corespunzător. Această "barbarie orientală" sau "civilizație străveche" trebuia depășită prin asimilarea reală a valorilor occidentale.
Imitație culturală. Elita românească a adoptat rapid modelele occidentale, de la vestimentație la limba franceză ca limbă de cultură și alfabetul latin. Cu toate acestea, performanța "imitatoare" a scriitorilor și artiștilor, deși remarcabilă, nu a produs inițial un spirit creator profund original, ci mai degrabă o adaptare a stilurilor apusene.
Impactul asupra societății. Această occidentalizare, aplicată preponderent la nivelul elitelor, a adâncit falii socio-culturale, menținând România într-un profil rural și agricol accentuat, cu o populație majoritară în condiții precare. Teoria "formelor fără fond" rămâne relevantă chiar și astăzi, reflectând o Românie care se joacă cu aparențele europene.

5. Rolul Crucial al Străinilor în Modernizarea României

Pentru început însă, golurile nu puteau fi acoperite decât de străini, mai pricepuţi decât românii.

Indispensabilii modernizării. Rolul străinilor în modernizarea României în secolul al XIX-lea a fost crucial, acoperind golurile de expertiză ale unei societăți predominant rurale și patriarhale. Elita românească, deși a ales occidentalizarea, nu dispunea de oamenii capabili să o realizeze singură.
Valuri de imigranți. România a devenit o destinație pentru emigrația europeană, atrăgând greci, bulgari, evrei, germani, italieni și maghiari. Aceștia s-au stabilit în orașe, unde au preluat majoritatea ocupațiilor urbane – meșteșuguri, comerț, industrie – contribuind esențial la dezvoltarea economică și urbană.
Făuritori de țară. De la organizarea sanitară (Carol Davila) și arhitectura Bucureștiului (Paul Gottereau, Albert Galeron), la restaurarea monumentelor istorice (Lecomte de Noüy) și introducerea picturii occidentale, străinii au fost la baza multor realizări. Generalul rus Pavel Kiseleff a fost un mare organizator și modernizator, iar Regele Carol I a adus rigoare și ordine, esențiale pentru un stat bazat pe reguli.

6. Complexul de Inferioritate și Miturile Compensatorii

Dacă ar fi să pun un diagnostic societăţii româneşti, aceasta e prima maladie pe care aş identifica-o.

Boala neînsemnătății. Complexul de inferioritate, generat de percepția "neînsemnătății" României ca țară mică, mereu la cheremul altora și nevoită să învețe de la străini, este o maladie profundă a societății românești. Acest sentiment a dus la construcții orgolioase menite să compenseze micimea prezentului.
Origini imperiale. Pentru a contracara acest complex, s-au creat mituri naționaliste despre origini mărețe. Școala Ardeleană a promovat latinitatea pură și imperială a românilor, considerându-i urmași direcți ai romanilor puri, în contrast cu popoarele "corcite".
Dacii, salvatorii de complexe. Ulterior, mitul dacic a preluat ștafeta, culminând cu ideea unei civilizații dacice preistorice mărețe, care ar fi iradiat în întreaga lume, inclusiv asupra romanilor. Aceste "elucubrații" au devenit o "Biblie" pentru naționaliștii autohtoniști, sperând să-și trateze complexele prin daci fictivi.

7. Relația Ambiguă cu Minoritățile și Xenofobia

Modernitatea românească continua să aibă o coloratură nu tocmai românească.

Orașe "neromânești". Discrepanța dintre satul românesc, tradițional și etnic "curat", și orașul tot mai amestecat și cosmopolit, a fost o particularitate accentuată în secolul al XIX-lea. Minoritățile etnice – germani, maghiari, evrei, greci, armeni – erau adesea majoritare în mediul urban și dominau activitățile economice specifice orașelor.
Tensiuni etnice și religioase. Prezența masivă și succesul economic al minorităților, în special al evreilor, au generat îngrijorare și au alimentat curente naționaliste și xenofobe. Deși românii nu acceptă să fie numiți antisemiți, antisemitismul a fost destul de răspândit, chiar dacă fără formele extreme din alte țări.
O Românie "a românilor". După crearea României Mari, cu o proporție semnificativă de minorități (28% în 1930), s-a accentuat dorința de a avea o țară "a românilor". Această aspirație a dus la marginalizarea minorităților și la o atitudine ambiguă, oscilând între acceptarea contribuției lor și respingerea prezenței lor.

8. Comunismul Românesc: De la Internaționalism la Naționalism Dinastic

Ceauşescu a fost tot un fenomen românesc.

Potențialul comunist ascuns. Deși Partidul Comunist Român era minuscul în 1944 și majoritar "neromânesc", România avea un potențial comunist considerabil, alimentat de o societate profund inegalitară, cu o clasă de mijloc slab dezvoltată și o masă mare de țărani săraci și inculți. Această fractură socială a facilitat aderarea masivă la comunism.
Românizarea și naționalismul. De la o orientare inițială prosovietică și antinațională în anii '50, regimul comunist a evoluat spre o românizare accentuată a partidului și a ideologiei, devenind treptat cel mai naționalist regim comunist din Europa. Această schimbare a fost strategică, exploatând frustrările naționale și oferind un alibi pentru exagerările ulterioare.
Comunismul dinastic. Sub Ceaușescu, personalizarea puterii a atins apogeul, transformându-se într-un comunism dinastic, unic în Europa (comparabil doar cu Coreea de Nord). Transferul prerogativelor către familia sa și cultul personalității au fost o "pată rușinoasă", reflectând o insuficientă maturizare politică și un reflex paternalist adânc înrădăcinat.

9. Moștenirea Post-Comunistă: Minciună, Corupție și Apatie

Impresionantă prin proporţii şi eficienţă a fost minciuna.

Strategia minciunii. Ieșirea din comunism în România a fost marcată de o "strategie a minciunii", care a subminat mitul fondator al României postcomuniste. Evenimente precum Revoluția, procesul Ceaușeștilor și desființarea PCR au fost însoțite de manipulare și dezinformare, lăsând o moștenire de ambiguitate și neîncredere.
Continuitate mascată. Spre deosebire de alte țări ex-comuniste, România a proclamat o ruptură radicală, dar a practicat o continuitate efectivă. Vechii comuniști au devenit "noi democrați" peste noapte, iar instituțiile statului, inclusiv Securitatea, și-au schimbat doar numele, perpetuând aceleași structuri și adesea aceiași oameni în poziții cheie.
Păcatul originar. Această lipsă de lustrație și de asumare a trecutului a creat un "păcat originar" pentru România de astăzi, învrăjbind țara și lăsând străinătatea uimită de o Românie tulbure, unde adevărul este greu de separat de minciună. Mineriadele, ca "apărători cu bâta ai statului de drept", sunt un exemplu elocvent al acestei confuzii.

10. Confuzia Valorilor și Mentalitatea de Mahală

Excelenţa şi impostura fac astăzi casă bună în România.

Elita post-comunistă. Elita românească actuală, politică, economică și intelectuală, este în mare parte o creație a comunismului, provenind din categorii sociale defavorizate și formate într-un sistem închis. Această origine, combinată cu lipsa unui model autentic de elită, a dus la un amestec de excelență și impostură.
Degradarea academică. Mediul universitar, inclusiv la nivel de profesori, este afectat de această confuzie a valorilor, unde selecția nu se bazează întotdeauna pe merit. Scandalurile doctoratelor și masteratelor, cu plagiate și lipsă de exigență, demonstrează o criză profundă de responsabilitate în mediul academic.
Triumful mahanalei. O mare parte a populației românești se află într-o stare "intermediară" între societatea tradițională și modernitatea occidentală, cu un grad scăzut de urbanizare și o infrastructură precară în mediul rural. În acest spațiu de tranziție, "mahala" triumfă, caracterizată de incultură, prost gust, șmecherie, agresivitate și lipsa respectului pentru binele comun.

11. Incapacitatea de Acțiune Colectivă și Apatia Civică

„MĂMĂLIGA NU FACE EXPLOZIE”, zicerea aceasta se auzea tot mai des.

Lipsa educației civice. Românii, deși probabil nu mai puțin instruiți decât occidentalii, sunt cu siguranță mai puțin educați civic. Absența comportamentului civic, manifestată prin lipsa de grijă față de celălalt și față de comunitate, este uluitoare și se vede în gesturi cotidiene, precum aruncarea gunoaielor.
Apatia ca răspuns. Chiar și în fața unor măsuri drastice, cum ar fi reducerile salariale masive, românii au reacționat cu apatie, preferând să "înghită gălușca" și să caute soluții individuale, în loc să protesteze colectiv. Această lipsă de implicare și de dialog democratic a generat acumularea tensiunilor și, în cele din urmă, explozia violentă din decembrie 1989.
Contrastul cu alte națiuni. Comparația cu alte țări ex-comuniste, precum Polonia sau Ungaria, evidențiază o diferență imensă în capacitatea de rezistență și acțiune colectivă. Acolo unde alții au avut revoluții sau mișcări civice de anvergură, România a rămas într-un mediu social amorf, cu o cultură a supunerii adânc înrădăcinată.

12. Lipsa unei Identități Naționale Clare și Credibilitatea Scăzută

Adevărul este că, exceptând satul tradiţional, nici nu sunt prea multe elemente de civilizaţie tipic româneşti.

Un brand de țară inexistent. România se confruntă cu dificultatea de a-și identifica un profil național clar, ajungând să adopte un "brand de țară" simbolic, precum o frunză verde, care sugerează lipsa unei identități distincte. Această fragmentare și atomizare a societății ridică întrebarea dacă românii mai sunt o națiune în sens organic.
Eclectism și "rușinea de a fi român". România este o țară extrem de eclectică, cu orașe frumoase care poartă amprenta altor culturi și simboluri naționale (Ateneul Român, Dracula) create de străini. Această lipsă de specificitate, combinată cu un complex de inferioritate, a generat chiar o "rușine de a fi român" la unii compatrioți aflați în străinătate.
Credibilitate subminată. Politica externă a României, marcată de schimbări oportuniste de alianțe, a subminat credibilitatea țării pe scena internațională. Această cultură a compromisului, preferată rezistenței sau consecvenței, a făcut ca România să fie percepută ca un membru șters al Uniunii Europene, incapabil să-și valorifice statutul sau să atragă fonduri europene.

Ultima actualizare: December 30, 2025